Dragii mei colegi din tara,
Nu stiu cum se face, asa ca mi s-a facut dor de voi. O fi din cauza aniversarii care a avut loc undeva in aprilie...Au fost vremuri frumoase si cred ca de dragul lor merita sa ne amintim cum am ros cu totii din acelasi covrig si cum ne-a unit acelasi 3 in 1.
Eu sunt bine, doar absorbita de societatea de aici unde toate se reped cine stie unde.
Va imbratisez cu dor...
ps. va scriu zilele astea mai multe, ca parca mi-a venit chef de scris...
De dragul vremurilor apuse...
Romania papitoilor...
O sa incep fratilor prin a va marturisi ca am avut cel mai groaznic Craciun din cei 30 de ani de viata. M-am mutat in ajun de sarbatori intr-o casa cu niste frati romani. Prima intrebare a fost legata de credinta lor – mergeti oameni buni la biserica? „Mergem, insa duminica asta n-am avut bani” – mi-au raspuns cu aplomb. I-am inteles – caci viata in Londra e grea si o familie cu 2 copii si o soacra pe cap nu se poate scalda in luxul traiului britanic atunci cand in casa nu tabaraste decat salariul sotului muncitor in constructii.
Insa romanii nostri, petrecareti de profesie, s-au dovenit a fi cu totul altfel decat ne-am imaginat. Sticlele de bere si votca au fost o permanenta a traiului lor – cel putin in perioada sarbatorilor. Fumul de tigara s-a transat cu iataganul, iar cele 3 televioare din casa n-au mai contenit in a ne invada viata cu manele si telenovele. Casa a fost umpluta la refuz cu prieteni din aceeasi categorie ca si musterii nostri, iar marea sarbatoare a Nasterii Domnului a constat in devorarea cu mandrie a unei „jumatati de porc”. ... uitasem sa precizez ca am avut parte si de ceva colinde care trambitau ceva de genul „mosule ce tanar esti...”.
Am plans de mila mea mai intai si apoi de a lor. A mea ca nimerisem in compania lor si ca stiam ca orice as zice si as face, vor triumfa. A lor caci duc o viata atat de josnica intr-o tara in care ar fi trebuit sa invete macar sa zica „multumesc” si „imi cer scuze”. A mea caci simteam rusinea de fi roman. A lor ca ne fac neamul de rusine. Si tot asa....
Citind insa in acele zile de cosmar viata parintelui Gheorghe Claciu am realizat insa ca oamenii acestia nu sunt de fapt romani. Sunt o specie comunista care prin incultura a cucerit Romania si intoxicata de nonvalori intoxica la randul lor pe cei care lupta sa mai supravietuiasca prostiei. De aceea ziceam ca imi e mila de ei – insa cati ca ei sunt in Romanica noastra... de la poloticieni la cel mai sarac in conturi? Asta e intrebarea la care imi e frica sa gandesc un raspuns!
Sunt sigura ca unii dintre prietenii mei vor zice- esti absurda, nu poate tot omul sa aiba inclinatii spre muzica clasica si sa citeasca Dostoevschi. Insa ma intreb – ce s-a intaplat cu omul simplu de la tara, care desi necitit avea o doza extraordinara de bun simt si intelegere pentru cel de langa el? Au fost cu totii oare distrusi de sistemul acela de alienare, li s-au spalat cu totul creierele incat au devenit parsivi si profitori prin fiinta?
Nu stiu. Va las sa gasiti raspunsurile. Eu nu am curaj...
Insa privind la ceea ce se intampla acum in cultura si politica romaneasca, realizez ca se duce o lupta sustinuta de distrugere a ceea ce a mai ramas din valorile de odinioara ale poporului roman.
Nu pot sa spun ca restul va fi istorie, caci asa cum am fost deja obisnuiti, istoria se scrie dupa bunul plac al politrucilor.
La mai multe manele!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
