Azi sunt tiganca

Am crescut cu rasismul in sange.
Nu cred sa fi avut mai mult de patru – cinci ani cand mama ma prevenea - “daca nu esti cuminte, te fura tiganca”. Asadar, am crescut cu frica de fustele lungi si mari sub care as fi putut incape atat de usor. Poate ca in mintea de copil, tiganii reprezentau opusul caldurii si dragostei pe care mi-o putea oferi mama. Mai tarziu, in clasa I am avut vreo 4 colegi tigani. Stateau mereu in ultima banca – si nu pentru ca ar fi fost inalti, ci pentru ca erau altfel. Doar unuia dintre ei i s-a facu “favoarea” de a sta in prima banca. Avea miopie.

Mai apoi, dupa caderea lui Ceausescu am asistat la primul fenomen rasist din scoala. S-a petrecut peste tot in Romania si sunt convisa ca tuturor ni s-a parut normal. Poate ca si tiganilor li s-a parut la fel de normal caci intr-un anume fel, au invatat sa primeasca marginalizarea cu usurinta.
Se vorbea prin ’90 de un invatamant de calitate, de inlocuirea claselor turma cu 42 de elevi cu a celor de calitatea si 25 de invatacei. Cata bucurie or fi avut dirigintii si invatatorii care au completat listutele cu “mici suflete” care trebuiau sa paraseasca batalioanele de frunte ale invatamintului pentru a forma clase rebut. Nici un tigan – cel putin in scoala mea – nu a ramas in clasele elita. S-au transformat smeriti in rebuturi ale invamintului pentru a deveni mai apoi rebuturi ale societatii.

In 28 de ani de Romanie am trait diferite experiente cu tigani. I-am prins cu mina in geanta mea, le-am aruncat un ban atunci cand cerseau, m-au fermecat cand le-am ascultat muzica traditionala, i-am blamat ca au inventat manelele.
Le-am plans de mila cand i-am gasit pe groapa de gunoi ai Ciucului, traind mai rau decat cainii europeni din adapostul aflat in apropiere.

De un an ii intalnesc prin Londra. Sunt cetateni europeni ca si mine. Mi-au cersit in engleza pe linia de metrou Piccadilly, am mai schimbat cate o vorba cu ei pe la National Gallery. De mule ori mi s-a umplut obrazul de rusine. Insa totul a fost spalat vineri, cand am intalnit-o pe Lavinia. O tiganca ce iti ia ochii de frumusete, inteligenta si sarmanta. Lucreaza la doua “primarii londoneze”, iar in timpul liber isi ajuta tiganii. In multitudinea de culori londoneze Laviniei nu ii este rusine sa spuna ca e tiganca. Dimpotriva, militeaza pentru apararea drepturilor “alor ei”, isi promoveaza cultura si traditia.
Vineri mi-am dorit mai mult ca oricand sa fiu si eu tiganca.

(FOTO: un copil nefericit de la groapa de gunoi a Ciucului. Daca ar fi trait intr-o alta Romanie poate ca ar fi avut sanse sa devina o Lavinie)