O sa incep fratilor prin a va marturisi ca am avut cel mai groaznic Craciun din cei 30 de ani de viata. M-am mutat in ajun de sarbatori intr-o casa cu niste frati romani. Prima intrebare a fost legata de credinta lor – mergeti oameni buni la biserica? „Mergem, insa duminica asta n-am avut bani” – mi-au raspuns cu aplomb. I-am inteles – caci viata in Londra e grea si o familie cu 2 copii si o soacra pe cap nu se poate scalda in luxul traiului britanic atunci cand in casa nu tabaraste decat salariul sotului muncitor in constructii.
Insa romanii nostri, petrecareti de profesie, s-au dovenit a fi cu totul altfel decat ne-am imaginat. Sticlele de bere si votca au fost o permanenta a traiului lor – cel putin in perioada sarbatorilor. Fumul de tigara s-a transat cu iataganul, iar cele 3 televioare din casa n-au mai contenit in a ne invada viata cu manele si telenovele. Casa a fost umpluta la refuz cu prieteni din aceeasi categorie ca si musterii nostri, iar marea sarbatoare a Nasterii Domnului a constat in devorarea cu mandrie a unei „jumatati de porc”. ... uitasem sa precizez ca am avut parte si de ceva colinde care trambitau ceva de genul „mosule ce tanar esti...”.
Am plans de mila mea mai intai si apoi de a lor. A mea ca nimerisem in compania lor si ca stiam ca orice as zice si as face, vor triumfa. A lor caci duc o viata atat de josnica intr-o tara in care ar fi trebuit sa invete macar sa zica „multumesc” si „imi cer scuze”. A mea caci simteam rusinea de fi roman. A lor ca ne fac neamul de rusine. Si tot asa....
Citind insa in acele zile de cosmar viata parintelui Gheorghe Claciu am realizat insa ca oamenii acestia nu sunt de fapt romani. Sunt o specie comunista care prin incultura a cucerit Romania si intoxicata de nonvalori intoxica la randul lor pe cei care lupta sa mai supravietuiasca prostiei. De aceea ziceam ca imi e mila de ei – insa cati ca ei sunt in Romanica noastra... de la poloticieni la cel mai sarac in conturi? Asta e intrebarea la care imi e frica sa gandesc un raspuns!
Sunt sigura ca unii dintre prietenii mei vor zice- esti absurda, nu poate tot omul sa aiba inclinatii spre muzica clasica si sa citeasca Dostoevschi. Insa ma intreb – ce s-a intaplat cu omul simplu de la tara, care desi necitit avea o doza extraordinara de bun simt si intelegere pentru cel de langa el? Au fost cu totii oare distrusi de sistemul acela de alienare, li s-au spalat cu totul creierele incat au devenit parsivi si profitori prin fiinta?
Nu stiu. Va las sa gasiti raspunsurile. Eu nu am curaj...
Insa privind la ceea ce se intampla acum in cultura si politica romaneasca, realizez ca se duce o lupta sustinuta de distrugere a ceea ce a mai ramas din valorile de odinioara ale poporului roman.
Nu pot sa spun ca restul va fi istorie, caci asa cum am fost deja obisnuiti, istoria se scrie dupa bunul plac al politrucilor.
La mai multe manele!
Romania papitoilor...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
hm...nasol, mi-a parut rau pentru tine cand am citit. Mi-as fi dorit sa dau timpul inapoi, sa am telefonul tau si sa te sun de Craciun sa vii cu noi la o sarma si o piftie facuta ca la mama acasa cu ingrediente din Tesco si Sansbury's.
Si pacat intr-adevar ca trebuie sa imparti casa cu toti iditiotii.
Multa bafta si muta-te, pentru ca ei nu se vor schimba.
La fel si cei din tara de aceeasi teapa su ei...
D
Te înţeleg perfect. Şi eu trăiesc în UK şi de fiecare dată când întâlnesc câte un român,tot cu aceleaşi faze: glume vulgare, mult zgomot pentru nimic, datul mare de genul câţi bani câştigă ei (iar pe mine pur şi simplu nu mă interesează), sfaturi preţioase de genul "de ce nu dai mită" şi multe, multe altele de care mi-e scârbă. Iar la afirmaţia că am uitat de unde am plecat, nu pot decât să răspund că nici când trăiam în România nu suportam chestiunile menţionate mai sus,iar aici aşa e de bine că nu există concursul ăsta că cine are mai multe termopane şi cine vine cu mai mulţi bani din străinătate să-şi cumpere maşinile cele mai tari, trei lănţişoare de aur şi inele pe toate degetele, câte facultăţi minunate termină odraslele lor semi-analfabete sau bătrânici frustrate care te iau cu "duduie" în troleu că vezi doamne le deranjează poşeta ta în împrejurările în care e o înghesuială de stă lumea claie peste grămadă (să nu mă înţeleagă lumea greşit că nu respect bătrânii) şi lista poate continua, dar mai bine mă opresc. Eu una nu îmi fac prieteni români doar pentru că sunt de aceeaşi naţionalitate cu mine şi trăim într-o altă ţară. Când întâlnesc un român si văd ce fel de persoană e, stau şi mă gândesc dacă în România ar face parte din cercul meu de prieteni. Şi dacă răspunsul e nu, e clar. Sunt trădătoare pe chestia asta? Din punctul meu de vedere nu. În fond şi la urma urmei "cine se aseamănă se adună" spune un vechi proverb românesc.
Trimiteți un comentariu