Gaduri spre cer

de Bogdan Tifrea

Doamne ajuta!

Recunosc... am plans citindu-ti scrisoarea... aici... nu, nu am mai plecat acasa...
13 spre 14 a fost pt mine ceva... nu gasesc un termen potrivit.

De dimineata, erau destul de multi pelerini... busuioc si flori, lacrimi si sperante, rugaciuni si glasuri inaltate spre cer... Oamenii au aplaudat cu bucurie aparitia patriarhului lor... cu ochii veseli, jucand in lacrimi, au inaltat bratele spre cer... nu au reusit sa treaca de grilaje, dar vocile, aplauzele civilizate si calduroase, mi-au adus aminte de ceea ce avem noi, romanii, mai de pret: cinstea, credinta, iubirea, ospitalitatea... si lista ar putea continua...

Au inceput sa vina din ce in ce mai multi... Ma gandesc acum, ce-or apuca ei sa ii spuna Sfintei, in graba cu care trec pe laga ea?! De fapt, nu chiar pe langa ea. Eu cred ca se roaga in tacere, sau insasi tacerea lor este o ruga din cele mai fierbinti! Copii si tineri, varstnici si jandarmi, infirmiere si medici, preoti si maici, ierarhi si demnitari... Toti isi pleaca fruntile in calea ei!

Si... cine este ea?! O copilandra ceva mai mare, o tanara sfintita de harul dumnezeiesc... "Sfanta", "Sfanta noastra", "Cuvioasa", oricum ar numi-o, asa cum ai zis, ei, pelerinii, dar si noi, gazdele... cu totii o iubim! Nu-mi dau seama nici eu de ce si cum... Citind randurile tale, mi-am rascolit memoria si nu-mi pot da somn genelor mele... si cum as face-o, cand sub geamul deschis al redactiei, in acest ceas matinal, la 4 si un sfert, forfota e mare... Oameni si sfinti, mic si mare, tacere si raspuns, ruga si minuni, toate se impletesc nespus... Coloana infinita a rugaciunii, rotocoale de fum de tamaie, miros de busuioc verde, imagini de poveste...
Se spune ca aceste lucruri se petreceau in occident in evul mediu, dar noi, la noi... ce-o fi aceasta?!

Nu gasesc in memoria mea slaba niciun raspuns. Nu-mi dau explicatii nici picurii de-argint ce ies, se duc, mai vin, mai stau. Nu stiu nici azi cum si de ce am primit in anii seminarului un medalion, mai degraba o insigna, cu Sf Parascheva. Era de la un coleg si cum am primit-o, asa am dat-o unei persoane straine, venita din occident, care admira ca la o gradina de vara seminaristii si activitatile lor.
Sigur, in memorie-mi ramane ziua cand, cu tatal meu, am pasit pragum Mitrolpoliei si am donat un ban... Peste ani, aveam sa o regasesc pe bunicuta harnica, la fel de batrana, adunand bani pt refacerea catedralei. Imi amintesc ACUM ca acatistul Sfintei imi linistea serile agitate de camin, iar icoana ei, care acum troneaza pe biroul saracacios in ganduri bune, imi aminteste de cer. Sfanta mea, de pe birou, poarta haina albastra. Un albastru lin si sincer, asa cum cred ca este numai cerul, de peste valul rugilor de pelerini.

Iar pe perete, tot Ea, Sfanta mea, imi sopteste lin "fericiti cei curati cu inima..."
eu?! Am plans, dar nu-mi explic nici eu cum poate ea, o copilandra - de varsta ei am fost si eu! - sa ingenuncheze inimile atator sute de mii de pelerini... Ce le ofera?!
Eu n-am stiut ce sa ii aduc de ziua ei. Chiar, v-ati intrebat- noi, noi ce-am facut noi pt ea?! Eu n-am raspuns. Stiu insa ca tot ea, Sfanta mea, m-a invitat la cina.
Altceva n-am stiut decat sa merg. Si-am fost, luand cu mine gandurile celor ce-mi sunt in gand, a fost cum nu ma asteptam la Cina Domnului. De ziua Sfintei, in vesminte stralucitoare, au cinstit-o preotii, iar dincolo de catapeteasma au asteptat-o credinciosii. Eu?! ce-am facut EU pt ea?! Nu stiu... Si inca nu-mi explic de ce si cum m-asculta, de unde stie care mi-i tristetea, de ce atat de repede ea intervine?!

Nu, nu am raspuns. E dimineata si ochii mi-s vioi. Nici asta nu-mi explic si sper sa nu ma rapuna oboseala peste zi. Nu, nu am putut sa dorm, desi stinsesem luminile din redactie si din birou. Cuvintele-s putine, in schimb emotiile-s mari. Si iar imi vin in minte: mic si mare, flori si busuioc, mireasma de tamaie, ruga si speranta, lacrimi si zambet, cler si popor, ganduri si tacere, rugi si speranta, mic si mare, cler si popor...

Nu stiu - ce-ar fi mai frumos de ziua mea?! Cred ca, sa ma stiu in gandul altora.
Cum nu s-ar bucura Sfanta noastra sa se stie in gandul miilor de oameni care ii trec pe langa racla acum, de ziua ei?! Asa, asa se bucura ea. Copii si tineri, batrani si batrane, maici si preoti, pelerini si gazde, flori si busuioc. Ca anul acesta parca n-a fost de mult timp! Tin minte anul 2005... Cine stie?! Poate e un nou inceput, asa cred! Patriarhul aplaudat, mitropolitul incantat, pelerinii bucurosi, Sfanta in vesmant de sarbatoare, ochi in lacrimi, rugi inalte, Dumnezeu pe pamant!

Sa aveti pace si bucurie sfanta, lacrimi si speranta, ruga si credinta...
Sfanta, Sfanta noastra sa va ocroteasca!

Dor de Sfanta si de voi

Dragii mei, desi in Londra trupeste, inima mea bate cumva zilele astea la Iasi. Iasiul meu drag pe care nu l-am iubit doar pentru prieteni, profesori, pentru teii de pe Copou sau atmosfera boema. Am iubit Iasi-ul pentru Sfanta. Noi, prietenii ei i-am zis mereu Sfanta. Ea, Cuvioasa Parascheva a astat mereu in prima linie pentru noi. A venit la examene cu noi - asadar am impartit diplomele de licentza cu ea. A venit si la spital cand a fost nevoie. A venit ori de cate ori in studentie banii putini trebuiau sa ajunga pentru toate. A venit chiar si cand i-am cerut brad de Craciun. Nu ne-a lasat niciodata singuri!

Nu cred ca exista oras mai frumos de 14 octombrie decat Iasi-ul. Miroase a busuioc, a durere amestecata cu sperantza, si a iubire. Iubirea pe care Dumnezeu ne-a daruit-o prin sfintii lui.
Sfanta draga, desi atat de departe in trup, caci ne despart munti si mari, de ziua ta nu-mi doresc decat sa fiu in duh alaturi de tine, sa-mi unesc vocea cu miile de oameni care vin sa te salute si sa spun: Bucura-te Sfanta Parascheva, mult folositoare.